Среда,
25.04.2018
05:40



Все новости Молдовы
Бельцкие времена
Культура, история
Политика
Происшествия
В мире
ALEGERI
EXTERNE
Приднестровье
Гагаузия
Фотография дня
Гороскоп дня
Кишинев
DIASPORA
PRIMĂRIA
RUȘINEA CAPITALEI DE NORD
ACTUALITATE
CURIOZITĂŢI
POLITICĂ
AI NOŞTRI ÎN LUME
SPORT
SOCIAL
IN MEMORIAM
ECONOMIE
METEO
Экономика
Бельцы
Общество
Права и обязанности

 


КОНТАКТНАЯ ИНФОРМАЦИЯ
РЕКЛАМА




Партнеры

 

 

 

 

 


EXTERNE  

BREAKING NEWS // Panică la Moscova: Rubla rusească se prăbușește din cauza sancțiunilor americane


 

Pieţele bursiere ruseşti înregistrau luni scăderi de aproximativ 10% ca urmare a reacţiei de panică în rândul investitorilor provocată de noile sancţiuni americane care vizează Rusia, transmite AFP.  

La bursa de la Moscova, indicele RTS denominat în dolari înregistra luni la ora 11.15 GMT o scădere de 11,5% în timp ce indicele Micex denominat în ruble înregistra o scădere de 9,2%, atingând cel mai scăzut nivel de după luna noiembrie 2017. Printre acţiunile care au înregistrat cele mai importante scăderi se numără titlurile producătorului rus de aluminiu Rusal, care au scăzut cu 50%, ceea ce a determinat compania să anunţe că sancţiunile americane ar putea să o pună în incapacitate de plată.

De asemenea, rubla rusească s-a depreciat în raport cu dolarul, atingând cel mai scăzut nivel de după luna noiembrie, moneda americană fiind cotată la 59,82 ruble.

"Impactul sancţiunilor poate fi văzut şi pe pieţele de materii prime, cotaţia petrolului fiind în creştere" a declarat Naeem Aslam, analist la Think Market UK.

În replică, Guvernul rus a dat asigurări că va susţine companiile vizate de noile sancţiuni americane. "În contextul actual, dacă situaţia lor se va agrava le vom susţine" a declarat luni vice-premierul rus, Arkadi Dvorkovich, precizând că aceste companii beneficiază deja de un sprijin constant.

Noile sancţiuni americane vizează 38 de persoane şi entităţi care li se adaugă celor 24 deja vizate la jumătatea lui martie ca răspuns la ingerinţa electorală şi mai multe atacuri cibernetice de care este acuzată Rusia. Şapte "oligarhi", prezentaţi ca apropiaţi ai Kremlinului lui Vladimir Putin, precum şi douăsprezece companii pe care le deţin sau controlează sunt printre ţintele acestor măsuri punitive, printre cele mai severe luate de administraţia lui Donald Trump împotriva Moscovei.

Potrivit analiştilor de la Promsvyazbank, noile sancţiuni vor duce la pierderea accesului pe piaţa americană pentru companiile ruseşti, în cazul Rusal fiind vorba de o piaţă care anul trecut a generat 14% din cifra de afaceri.

Sursa: AGERPRES.RO 


 

Share |
Класс!

 
 
 








 

 
 

 


Copyright © Газета.MD. Все права защищены.
Rambler's Top100