Среда,
20.06.2018
16:16



Все новости Молдовы
Бельцкие времена
Культура, история
Политика
Происшествия
В мире
ALEGERI
EXTERNE
Приднестровье
Гагаузия
Фотография дня
Гороскоп дня
Кишинев
DIASPORA
PRIMĂRIA
RUȘINEA CAPITALEI DE NORD
ACTUALITATE
CURIOZITĂŢI
POLITICĂ
AI NOŞTRI ÎN LUME
SPORT
SOCIAL
IN MEMORIAM
ECONOMIE
METEO
Экономика
Бельцы
Общество
Права и обязанности

 


КОНТАКТНАЯ ИНФОРМАЦИЯ
РЕКЛАМА




Партнеры

 

 

 

 

 


AI NOŞTRI ÎN LUME  

Scriitorul Vlad Pohilă: „Cele mai frumoase amintiri din copilărie sunt când au venit rudele noastre de la Bucureşti”


 

Scriitorul Vlad Pohilă a vorbit la Radio Chișinău, în cadrul proietului BASARABIA 100, despre ce înseamnă pentru el România.

 

Povestea lui Vlad Pohilă:

„Tata era meşter la toate şi a ţinut familia cu destoinicie. Era geamgiu, unic în câteva sate din jur. Şi meşterea căciuli, a făcut unui cumnat de la Bucureşti, unchiul meu, o căciulă atât de frumoasă, încât şi alţii au dorit şi tata le-a făcut la mai mulţi profesori de la Universitatea Bucureşti şi cercetători de la Institutul de Studii Sud-Est Europene, Institutul lui Iorga, purtau căciuli făcute de tata, basarabene, pentru că sora lui tata mai mică, tanti Liuba, a fost profesoară universitară, noi ne mândream – profesor, doctor la Bucureşti la Universitate.

Fraţii lui tata s-au refugiat în 44, după ce gustaseră un an de putere sovietică. Un frate era dascăl şi a văzut atitudinea bolşevicilor faţă de biserică şi s-a refugiat atunci, al doilea era învăţător, avea soţie olteancă şi i-a spus unchiului meu: „Antoane, vrei să rămâi cu ruşii, eu nu”. Sora lui tata era la şcoala normală şi avea un bilet pentru 29 iunie 1940, în prima vacanţă. Nu l-a mai folosit în 40 şi l-a păstrat până la moarte. A trăit 86 de ani, tanti Liuba, noi ne mândream cu ea.

Rudele de acolo au fost un factor foarte important pentru formarea noastră şi consolidarea elementului acesta românesc. Tanti a venit prima în 1958, adică după 18 ani a putut să vină. N-a mai apucat părinţii. Venea cât de des putea cu nenea Sava, soţul ei, şi cu fiul, verişorul meu Cătălin. Veneau în fiece an câte unul. Sigur că ne aduceau dulciuri şi ceva îmbrăcăminte, încălţăminte, dar ne aduceau şi cărţi, ne aduceau discuri, obligatoriu. Aveam o verişoară Doina Pohilă, ea mi-a adus atâtea cărţi frumoase şi bune.

Cele mai frumoase amintiri din copilărie sunt când au venit rudele noastre de la Bucureşti – ce limbaj frumos aveau, cum erau îmbrăcaţi… şi vărul meu de la Bucureşti, care era cu un an mai mic decât mine, ştia Mioriţa pe de rost. Ei… ne-au dat un exemplu că ne-am apucat şi noi să învăţăm Mioriţa. De fapt, şi în sat era aşa o atmosferă, după calculele mele, fiecare al patrulea s-a refugiat, a fugit de ruşi, aşa încât mulţi aveau rude peste Prut care veneau şi menţineau o atmosferă românească„.

 

 http://infoprut.ro/


 

Share |
Класс!

 
 
 







 

 
 

 


Copyright © Газета.MD. Все права защищены.
Rambler's Top100